VIDEO Românul care a inventat prima bicicletă electrică pe vremea lui Ceaușescu

de: Răzvan Băltărețu
01 11. 2019

Românii, în timpul lui Ceaușescu, trăiau într-un con de umbră informațional. Așa se face că abia recent s-a aflat, la scară mai mare, că în România de-atunci cineva a inventat o bicicletă electrică. Poate prima din lume, dar cu siguranță prima din țara noastră.

Sigismund Sleifer s-a născut în 1929 în Dorohoi și aproape trei decenii a lucrat a lucrat ca cercetător la ICPE (Institutul de Cercetări și Proiectări Electrotehnice) București. Cea mai remarcabilă creație din vremea României conduse de Nicolae Ceaușescu este o bicicletă electrică. Sleifer a prezentat-o și într-un reportaj BBC.

Pentru această bicicletă electrică, denumită ELMO (Electric Moped), el a lucrat doi ani. Iar la începutul anilor ’70 a și prezentat-o. El a muncit împreună cu o echipă de ingineri la transformarea unui scuter MOBRA într-un vehicul electric numai bun pentru străzile goale din acea vreme. Sigur, asta dacă aveai curent electric ca s-o încarci.

Cum era această bicicletă electrică inventată în România comunistă condusă de Ceaușescu

Mobra electrică ELMO, sau bicicletă electrică timpurie, avea niște caracteristice tehnice impresionante pentru acea perioadă. Autonomia era de trei ore, dar cu o viteză maximă de 25 km/h. Practic, ca o trotinetă electrică din prezent. Avea o putere similară unui scuter pe benzină de 50 de centimetri cubi. Pentru anii ’70, era însă o invenție spectaculoasă, chiar dacă nu la nivelul unui scuter electric din prezent.

Pentru invenția sa, inginerul a primit de la stat o primă de 5.000 de lei și un exemplar pe care să-l folosească pentru uz personal. Aceasta a fost marea recunoaștere după atâția ani de muncă, studiu și teste. Premiile și banii obținute de regimul lui Ceaușescu în urma vânzărilor au fost păstrate de stat.

Au fost câteva mii de exemplare vândute în Europa.

„În Franţa era unul care a făcut un brevet. Bodeaux. Şi m-am întâlnit cu el şi mi-a spus: domn’e, eu l-am vândut americanilor cu un milion de dolari. Dar dumneata? Ce să-i spui? Că în România nu puteam să fac nimic. Totul era Stat. Ceaușescu! Ceaușescu a încasat pe motoare vândute… milioane de mărci, de ruble, cum erau atunci.”
Sigismund Sleifer într-un interviu luat de Digi24

Despre această bicicletă electrică sau scuter eco s-a interesat și BBC. Jurnalistul Raymond Baxter a făcut, în 1994, un reportaj despre Sleifer și creația lui. „În singura ţară europeană care nu are nevoie să importe petrol, acest nou moped produs local funcţionează pe bază de curent electric. A fost conceput şi construit aici, la institutul de stat pentru inginerie electrică din Bucureşti”, afirma Baxter în reportaj.